Utilitare Linux

Indiferent de utilitarele pe care fiecare dintre noi alegem să le folosim nu putem spune că alegerile sunt perfect obiective. Din diverse motive, alte persoane pot prefera utilitare complet diferite chiar dacă rezultatul final este similar.

În continuare voi prezenta ce anume folosesc eu și pe scurt motivația și eventual contextul. Este mai important să facem ceva și mai puțin important ce unelte folosim pentru a ajunge la un rezultat.

Editor text

Indiferent dacă folosim Linux-ul pentru programare, administrare sau orice activitatre creativă vom avea nevoie de un editor de fișiere. Personal am încercat zeci de alte editoare însă de fiecare dată am ajuns înapoi la Vim.

Retrospectiv pot spune că timpul petrecut încercând alte editoare a fost timp pierdut. O parte dintre editoarele folosite au fost abandonate de dezvoltatori, altele au urmat o cale comercială incompatibilă cu nevoile mele sau nici măcar nu au ajuns să fie suficient de bune în comparație cu Vim.

Excepție: Dacă editați foarte puțin text probabil că Vim va fi doar o mare bătaie de cap. În acest caz puteți folosi absolut orice alt editor considerați comod pe moment.

De ce Vim?

Vim este printre puținele editoare extrem de customizabile și potrivite tuturor situațiilor în care e nevoie de editare de text. Funcționalitatea default poate fi extinsă cu ajutorul plugin-urilor. Poate fi folosit și pe desktop cât și direct pe servere, fără a fi nevoie de o interfață grafică.

Marele dezavantaj al Vim este dificultatea de învățare și modul oarecum neobiștiut de lucru. Odată ce este depășit pragul critic de învățare cu siguranță va deveni editorul dv. preferat.

Lansat inițial în 1976 Vim s-a dezvoltat constant și a reușit să rămână până în prezent unul dintre editoarele cele mai apreciate.

Vim vs. Emacs

Emacs este un editor similar în multe privințe, fiind mult mai customizabil decât Vim. Putem spune chiar că Emacs este un limbaj potrivit pentru crearea de editoare. Folosirea Emacs devine practică doar după o customizare prealabilă. Programarea scripturilor necesită cunoștințe de Lisp.

Cunosc situații în care utilizarea îndelungată de Emacs a dus la dureri de degete datorată combinațiilor de taste specifice Emacs.

Vim vs. alte editoare / IDE-uri

Trăim totuși într-o lume modernă, de ce să nu folosim editoare mai moderne, grafice, special gândite pentru limbaje noi de programare?

Din păcate aceste editoare moderne nu reușesc să se ridice la nivelul Vim / Emacs. Fie sunt prea lente, fie le lipsesc anumite funcționalități și nu permit extinderea acestora prin plugin-uri fie dispar de pe piață la fel de brusc precum apar.

Există situații speciale, ex. dezvoltare Java sau Android, în care e mai comodă folosirea unui IDE însă pentru marea majoritate a situațiilor Vim este o soluție mult mai bună.

IDE

SublimeText, Eclipse, gVim, Brackets

Utilitare video

  • mplayer / mencoder
  • handbrake

Conținutul acestui site reflectă interesele și preferințele autorilor.